Politica independenţei justiţiei în Albania. Studiu privind obstacolele instituţionale şi ingerinţele politice
Abstract: Albania emerged from a major change after the 1990s and many reforms were required for the country to build the path towards a democratic regime. One of the required reforms was the judicial one. As a matter of fact, among other challenges, there was an urgent need to face issues such as the dismissal of the judicial actors serving under the communist regime, the lustration law, the appointments of new judges, access to justice, judicial training, etc. Moreover, the initial focus was on the court system reforms.
In this paper, I argue that despite the efforts to accomplish a judicial reform within a legislative framework and international assistance, an effective judicial reform has not been achieved yet.
Keywords: Albanian judicial reform, court reform, school of magistrates, lustration law
Introducere
Literatura despre democratizare a subliniat cu regularitate rolul jucat de justiţie în democraţie şi democratizare. La scurt timp după trecerea la o democraţie pluralistă, în anii ’90, justiţia albaneză a trecut printr-o perioadă de schimbări majore, devenind, pe de o parte, o bucată de plastilină în mâinile unui executiv dezorientat şi, pe de altă parte, unul dintre protagoniştii practicilor de corupţie. Deşi independenţa justiţiei nu este menţionată în mod explicit printre criteriile de la Copenhaga, este greu să ne imaginăm o democraţie funcţională în lipsa unei justiţii independente1.
1 K. H. Dickerson, „Judging the judges: The state of judicial reform in Eastern Europe on the Eve of accession”, International Journal of Legal Information, vol. 32, 3, 2001, p.
540 in Open Society Institute, Monitoring the EU Accession Process; Judicial
Independence.
Sistemul de justiţie din Albania continuă să funcţioneze prost din cauza unor deficienţe la nivelul independenţei, transparenţei şi eficienţei, iar rezol- varea acestora se numără printre priorităţile incluse în Parteneriatul european1.
Prin urmare, scopul acestei lucrări este să analizeze o serie de factori cheie care influenţează independenţa justiţiei în Albania. După cum subliniază Ferejohn, factorii care influenţează independenţa justiţiei sunt numeroşi şi pot varia de la o ţară la alta (1999). Mai întâi, în partea sa teoretică, acest capitol va analiza atât factorii formali, precum independenţa juridică de jure, cât şi factorii informali, cum ar fi valorile şi tradiţia, care pot determina de facto independenţa justiţiei. Apoi, partea empirică a studiului se va concentra pe sistemul de justiţie. Analiza empirică arată că patru variabile prezintă o relevanţă deosebită în explicarea independenţei justiţiei.
Primul meu argument este că ingerinţele politice reprezintă primul factor care determină dacă independenţa justiţiei este puternică sau slabă. După cum arată Herron şi Randazzo, dezvoltarea unei justiţii independente poate fi influenţată de o moştenire instituţională slabă şi de puterea altor actori politici2.
Mai mult, voi arăta că judecătorii sunt actori supuşi unor influenţe strategice, care iau în considerare preferinţele şi priorităţile actorilor politici importanţi atunci când iau decizii3. Aceştia devin mai categorici atunci când puterea politică este distribuită între actori politici aflaţi în competiţie4 şi sunt mai puţin predispuşi să se opună actorilor politici care deţin competenţe executive importante5.
1 Comisia Comunităţilor Europene, Documentul de lucru al Comisiei, Albania (2009) Progress Report, SEC, 2009, 1337, Communication from the Commission to the European Parliament and the Council; Enlargement Strategy and Main Challenges 2009-2010, COM, 2009. 533, Brussels, 14.10.2009.
2 S. E. Herron, K. A. Randazzo, „The Relationship Between Independence and Judicial Review in Post-Communists Courts”, The Journal of Politics, vol. 65, nr. 2, 2003, pp. 422-438.
3 J. Knight şi L. Epstein, „On the Struggle for Judicial Supremacy”, Law and Society
Review, vol. 30, nr. 1, 1996, pp. 87-130; L. Epstein şi J. Knight, „Field Essay: Toward a Strategic Revolution in Judicial Politics: a Look Back Ahead”, Political Research Quarterly, vol. 53, nr. 3, 2000, pp. 625-661.
4 M. Iaryczower, „Judicial Independence in Unstable Environments, Argentina 1935- 1998”, în American Journal of Political Science, vol. 46, 2002, p. 713;
G. M. Tezcür, „Judicial Activism in Perilous Times: The Turkish Case”, Law & Society Review, vol. 43, nr. 2, 2009, pp. 305-336; S.I. Smithey şi J. Ishiyama, „Judicial activism in post- communist politics”, Law and Society Review, vol. 36, 2002, pp. 719-741.
5 S. E. Herron şi K. A. Randazzo, „The Relationship Between Independence and Judicial Review in Post-Communists Courts”, The Journal of Politics, vol. 65, nr. 2, 2003, pp. 422-438.
Al doilea argument priveşte o serie de obstacole instituţionale, cum ar fi garantarea mandatului, metoda de numire şi de eliberare din funcţie şi garan- tarea salariilor în cazul judecătorilor sau condiţiile de excludere din sistemul juridic1.
Articolul prezintă o serie de argumente teoretice care se bazează pe abor- darea instituţionalismului istoric, luând în considerare condiţiile iniţiale existente la nivelul ţării şi principalele evenimente politice. Voi evidenţia impactul puternic pe care l-au avut instituţiile de stat asupra justiţiei albaneze şi rolul judecătorilor în calitate de contragreutate în procesele politice, evidenţiind variabilele, rezultatele şi factorii care au afectat independenţa justiţiei. Pentru a răspunde la întrebările la baza acestui capitol, voi analiza o serie de interviuri cu actori importanţi din sistemul juridic albanez.
Consideraţii teoretice
După cum observă Larkins, în ciuda consensului aproape universal în privinţa valorii sale normative, independenţa justiţiei ar putea fi unul dintre conceptele cele mai puţin înţelese din domeniile politicii şi dreptului2.
Independenţa de jure a justiţiei se referă la un sistem de justiţie independent care emite decizii ce nu reflectă în mod consecvent preferinţele unui anumit grup3. După cum precizează Popova, independenţa decizională în justiţie există doar dacă niciun actor nu poate să îşi asigure în mod consecvent decizii care sunt în acord cu preferinţele sale. „Consecvent” este cuvântul-cheie în această definiţie şi presupune că trebuie să privim rezultatele mai multor cazuri care implică un anumit actor pentru a determina cu certitudine dacă instanţele sunt independente faţă de acel actor sau nu (2012)4. De cealaltă parte, există independenţa instituţională a justiţiei, care este mai mare atunci când există mai multe garanţii structurale împotriva interferenţei actorilor non-judiciari în luarea deciziilor din justiţie.
Definiţia dată de Larkins precizează că independenţa justiţiei se referă la judecători care nu sunt manipulaţi în vederea unor câştiguri politice, care sunt imparţiali în privinţa părţilor implicate într-o dispută şi care formează o ramură
1 Maria Popova, Politicized Justice in Emerging Democracies: A Study of Courts in Russia and Ukraine, Cambridge University Press, 2012, p. 18
2 M. Ch. Larkins, „Judicial Independence and Democratization: A Theoretical and Conceptual Analysis”, The American Journal of Comparative Law, vol. 44, nr. 4, 1996, pp. 605-626, în special p. 606.
3 Maria Popova, Politicized Justice in Emerging Democracies: A Study of Courts in Russia and Ukraine, Cambridge University Press, 2012, p. 18.
4 Ibid.
a justiţiei care are puterea de a reglementa legalitatea comportamentului guver- namental, de a aplica justiţia „neutră” şi de a se pronunţa cu privire la valori constituţionale şi legale semnificative1.
Obstacole instituţionale
Garantarea mandatelor
În calitate de corp constituţional, Consiliul Superior al Justiţiei garantează statul de drept şi principiile separaţiei puterilor în cadrul acestuia. Competenţele privind inspecţia judiciară au fost împărţite între Consiliul Superior al Justiţiei şi Ministerul de Justiţie. Spre deosebire de Constituţie, anumite prevederi legale îi atribuie Ministerului de Justiţie competenţe care, potrivit standardelor europene şi constituţionale îi aparţin Consiliului Superior al Justiţiei. Dublarea competenţelor legate de inspecţie şi exclusivitatea în privinţa procedurilor disciplinare deţinută de Ministerul de Justiţie ar putea, eventual, să servească drept instrumente de intimidare a judecătorilor2. După cum explică Omari,
„crearea unui inspectorat special în cadrul Ministerului Justiţiei nu este numai o dublare a dreptului de inspecţie din competenţa Consiliului Superior al Justiţiei, ci îi oferă Ministerului Justiţiei dreptul de a inspecta ex officio sau în urma unor reclamaţii instanţele de rang inferior, dată fiind posibilitatea demarării unor proceduri disciplinare împotriva judecătorilor în faţa Consiliului Superior al Justiţiei3. Mai mult, faptul că numai Ministerul de Justiţie are autoritatea exclusivă de a iniţia proceduri disciplinare împotriva judecătorilor este un motiv de îngrijorare4. Un exemplu ar fi cazul în care Secţiile Reunite ale Înaltei Curţi au trimis către Curtea Constituţională o cerere (nr. 3, din 10.12.2003) în care precizau că dreptul Ministerului Justiţiei de a inspecta activitatea instanţelor şi
1 M. Ch. Larkins, „Judicial Independence and Democratization: A Theoretical and Conceptual Analysis”, The American Journal of Comparative Law, vol. 44, nr. 4, 1996, p. 611.
2 A. Hoxha, „Kushtetuta e Republikës së Shqipërisë dhe garantimii Pavarësisë së pushtetitgjyqësor, kumtesë”, Proceedings book, Studime Juridike. Sistemi kushtetues dhe sfidat e tij, Tirana, 2011, p. 152.
3 L. Omari, „Separation of powers and independence of constitutional institutions”, în Xh. Zaganjori, A. Anastasi, E. Çani (eds), Rule of Law in the Constitution of the Republic of Albania, (Shtetiisë Drejtësnë Kushtetutën e Republikëssë Shqipërisë), Adelprint, Tirana, 2011, p. 180.
4 American Bar Association, Judicial Reform Index for Albania, vol. III, American Bar Association, Washington, 2006, p. 45.
judecătorilor şi dreptul de a propune Consiliului Superior al Justiţiei măsuri disciplinare împotriva acestora, inclusiv eliberarea din funcţie, sunt competenţe care încalcă principiul independenţei justiţiei. Însă această acuzaţie a fost respinsă de Curtea Constituţională1.
Legea privind organizarea sistemului judecătoresc din 28 decembrie 1998 le refuza dreptul de a-şi practica profesia tuturor avocaţilor, judecătorilor şi procurorilor care îşi terminaseră studiile între 1992 şi 1996, considerându-i vinovaţi şi necalificaţi. Aceştia au contestat legea, mai ales că mulţi dintre ei au dovedit că absolviseră studii în străinătate. Avocaţii care au fost afectaţi de această lege au intrat în greva foamei în ianuarie 1999, cerând abrogarea legii privind Consiliul Superior al Justiţiei şi demisia ministrului Justiţiei de la acea vreme. Mulţi dintre ei au fost abuzaţi în timpul intervenţiei poliţiei.
Metode de numire
În ciuda declaraţiilor publice despre nevoia de a alege cei mai buni judecători, numirile şi transferurile acestora sunt deseori lipsite de transparenţă, aşa cum este întreg sistemul de justiţie.
Un factor care merită menţionat în privinţa numirilor judecătorilor este lipsa criteriilor legislative pentru numirea judecătorilor. Un pachet întreg de legi privind justiţia a fost adoptat la începutul anilor 1990 şi în 2004, însă au rămas multe lacune legislative, cum ar fi precizarea criteriilor privind cariera judecăto- rilor şi mai ales a judecătorilor de la Înalta Curte şi de la Curtea Constituţională sau crearea unei poliţii judiciare sub autoritatea Parchetului şi a Ministerului de Interne.
Criteriile privind numirea judecătorilor în Albania sunt reglementate de Art. 24 din Legea nr. 8436 din 28 decembrie 1998 privind organizarea puterii judecătoreşti în Republica Albania2, potrivit căruia Consiliul Superior al Justiţiei numeşte judecători la curţile de apel după ce aceştia au servit cel puţin cinci ani într-o curte de primă instanţă şi au dat dovadă de o înaltă ţinută etică, morală şi profesională în exerciţiul funcţiunii. Consiliul Superior al Justiţiei numeşte preşedinţii şi vicepreşedinţii curţilor de primă instanţă din rândurile judecătorilor acelor curţi. Articolul 19 din legea menţionată mai sus dispune următoarele: cetăţenii albanezi care îndeplinesc următoarele criterii pot fi numiţi judecători: 1) sunt în deplinătatea capacităţii juridice; 2) au absolvit facultatea de drept; 3) au absolvit Institutul de Magistratură; 4) nu au cazier judiciar şi au o reputaţie bună; 5) au cel puţin douăzeci şi cinci de ani. După cum susţin
1 A. Hoxha, op. cit., p. 152.
2 Disponibil la: http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/UNTC/UN-PAN014894.pdf
persoanele intervievate de mine, aceste cerinţe sunt foarte vagi şi permit unui număr mare de avocaţi să candideze pentru un astfel de post; acest sistem de avansare în carieră nu poate rezista atât timp cât avocaţii cu câţiva ani de experienţă pot fi numiţi la Curtea de Apel sau la Curtea Supremă, în timp ce judecători cu 35 de ani de experienţă lucrează în continuare în instanţele inferioare.
Numirile făcute de Consiliul Superior al Justiţiei sunt menţionate drept principalul factor care favorizează corupţia în justiţie. Una dintre cele mai frecvente forme ale corupţiei este mita plătită ca stimulent pentru luarea anumitor decizii, fie cerută de magistrat (procuror sau judecător), fie oferită de acuzat, reclamant sau de avocat pentru a stimula luarea anumitor decizii1. După cum menţionează Art. 22 din legea menţionată mai sus, Consiliul Superior al Justiţiei numeşte judecătorii din rândul candidaţilor în baza unui concurs. Procedura pentru selecţia şi înscrierea candidaţilor este detaliată de Regula- mentele Consiliului Superior al Justiţiei. Performanţa academică, perioada de timp petrecută în avocatură, performanţele profesionale, formarea post-univer- sitară şi oricare alte date obiective vor fi luate în considerare la evaluarea candidaţilor care îndeplinesc condiţiile precizate în articolele 19 şi 20 din această lege. Aceste noţiuni sunt la fel de vagi precum cea de „jurist eminent” (jurist ishquar), una dintre cerinţele necesare numirii ca judecător la Curtea Supremă. Cerinţele vagi necesare numirii în funcţii superioare din sistemul judiciar au fost menţionate de peste 30 din 35 de judecători în timpul inter- viurilor.
Procesul de transfer şi numire a noilor judecători nu s-a desfăşurat cu respectarea deplină a legii. Judecătorii care au fost numiţi la curţile de apel nu au fost supuşi unor proceduri de evaluare sumare, după cum prevede Legea puterii judecătoreşti.
Pe 24 iulie 2002, funcţia de Preşedinte al Republicii a fost preluată de
Alfred Moisiu, care a contribuit la stabilizarea sistemului judiciar; din funcţia de Preşedinte al Republicii şi şef al Consiliului Superior al Justiţiei, acesta a primit dreptul de a numi judecătorii de la curţile de primă instanţă şi de la curţile de apel. A redus clientelismul şi legăturile locale, asigurându-se că doar cei mai buni judecători erau numiţi în funcţie.
Condiţii pentru eliberarea din funcţie
În Albania nu a avut loc niciodată un transfer normal al puterii; astfel, statul nu a avut decât un tip de putere distorsionată şi nu a avut un model de
1 M. N. Pepys, Corruption within the judiciary, Causes and remedies in Transparency
International Global corruption report, Cambridge University Press, 2007, pp. 13-26.
lucru1. Personalitatea lui Berisha, Preşedintele Republicii, a afectat prero- gativele separaţiei puterilor în stat şi evoluţia dezbaterilor, a toleranţei şi dialogului în propria organizaţie de partid şi în contextul politic mai larg2. Experţii jurişti au fost înlocuiţi cu activişti politici în instituţii de stat importante, iar acest lucru s-a reflectat în politicile implementate în Albania. Justiţia însăşi a fost afectată de acest fenomen. Mai întâi, judecătorii care fuseseră în funcţie în timpul regimului comunist au fost înlocuiţi cu militanţi a căror pregătire juridică anterioară varia de la cursuri de şase luni la studii de patru ani. Scopul era acela de a-i exclude din justiţie pe foştii funcţionari ai regimului comunist.
Acelaşi fenomen a apărut în Italia, după al Doilea Război Mondial, când Andreotti, un politician italian cu trei mandate de prim-ministru, a considerat că pregătirea intensivă a judecătorilor, în cadrul unui curs de 6 luni, implementată de Palmiro Togliatti, fost ministru al Justiţiei în timpul Guvernului De Gasperi, fusese un eşec. Andreotti i-a avertizat pe responsabilii albanezi să nu facă aceeaşi greşeală pe care a făcut-o Togliatti cu cursurile sale de pregătire intensivă.
Preşedintele Republicii, Berisha, a fost acuzat de multe ori că a încercat să se folosească abuziv de funcţia sa de preşedinte3. În numele „luptei împotriva comunismului”, oficialii numiţi de regimurile Hoxha şi Alia au fost înlocuiţi cu susţinătorii noului preşedinte, pentru că acesta voia să se asigure că justiţia îi va susţine politicile4. Un exemplu în acest sens este situaţia în care Preşedintele Curţii Supreme a fost eliberat din funcţie prin decret prezidenţial, la scurt timp după ce criticase felul în care judecătorii fuseseră eliberaţi din funcţie din motive politice5.
Au început demiterile, după ce instanţele din întreaga ţară au fost obligate să intre în vacanţă. Primul val a inclus eliberarea din funcţie a unui număr de aproximativ 30 de procurori, iar mulţi lideri din ierarhia judiciară au fost obligaţi să demisioneze. Judecătorii numiţi de fostul regim au fost eliberaţi din funcţii rapid, în timp ce o serie de prevederi legale au fost folosite pentru a anula sentinţele date împotriva liderilor regimului comunist, în perioada 1992-1996.
1 M. Baze, Përballja me antiopozitarizmin (Confronting the Anti-Opposing factor), Kumti
Press, Tirana, 2008.
2 E. Biberaj, Albania in Transition: The Rocky Road to Democracy, Ora Press, 1999, p. 168.
3 În 1994 a pierdut un referedum constituţional care i-ar fi oferit mai multe prerogative.
4 M. F. Goldman, Revolution and Change in Central and Eastern Europe: Political, Economic, and Social Challenges, M.E. Sharpe, Inc, New York, 1997, p. 69.
5 J. Pettifer şi M. Vickers, The Albanian question: reshaping the Balkans, I. B. Tauris, 2007, p. 271
Epurarea a afectat chiar şi instituţii precum arhivele statului sau Curtea Supremă, iar aceste acţiuni nu au fost explicate cu temeiuri legale.
Un incident important a implicat Curtea Constituţională, atunci când acesteia i s-a cerut să înlocuiască trei membri într-un interval de 30 de zile. Curtea a declarat că cererea era neconstituţională şi a respins-o. Drept rezultat, a început un război politic fără precedent împotriva Curţii. Preşedintele şi o parte dintre membrii acesteia au fost acuzaţi că sunt spioni străini, colaboratori ai securităţii de stat şi, în final, Curtea a fost ameninţată cu dizolvarea. Un judecător de la Curtea Constituţională, o figură legendară a justiţiei din Albania, care demisionase din cabinetul lui Enver Hoxha în 1951, şi-a dat demisia, insultat de atacurile asupra curţii. Întreg sistemul judiciar a devenit din ce în ce mai politizat. Atacul asupra sistemului judiciar şi controlul politic complet asupra membrilor acestuia i-au încurajat pe noii oficiali din administraţie să se implice în acte de corupţie.
Garantarea salariilor
Există mai mulţi factori care favorizează corupţia şi care tind să îi facă pe profesioniştii din justiţie mai predispuşi la acte de corupţie; dintre aceştia, unii sunt instituţionali, alţii sunt atitudinali1. Unul dintre principalii factori este salariul mic2. Salariul adecvat este un criteriu acceptat de foarte mulţi cercetători ca o condiţie pentru independenţa reală a judecătorilor. Corupţia pare să fie evidentă în justiţia din Albania pentru că foarte mulţi judecători au un stil de viaţă care nu poate fi justificat de salariul lor lunar3.
Mai mult, numărul de dosare pe rol a crescut în mod constant, mai ales cu speţe civile. După cum a arătat Goldman4, birourile pentru angajaţii din justiţia albaneză au devenit neîncăpătoare, obligându-i pe judecători şi procurori să împartă aceleaşi spaţii, ceea ce a menţinut vechea idee comunistă conform căreia cele două parţi fac parte din aceeaşi echipă.
1 M. N. Pepys, Corruption within the judiciary, Causes and remedies in Transparency International Global corruption report, Cambridge University Press, 2007, pp. 13-26.
2 După cum a declarat un judecător de la Judecătoria din Tirana, salariile mici oferite judecătorilor înseamnă, practic, legitimarea corupţiei : „Salariul meu lunar este de 800.000 Lek (600 euro), practic zero în comparaţie cu costul vieţii”. (Interviu, 06.04.2011, Judecător la Judecătoria din Tirana, Albania).
3 Financial Times, interviu cu Vicepreşedintele Consiliului Superior al Justiţiei, Kreshnik Spahiu, 2009.
4 M. F. Goldman, Revolution and Change in Central and Eastern Europe: Political, Economic, and Social Challenges, M.E. Sharpe, Inc, New York, 1997.
Ingerinţele politice în justiţie
Ingerinţa politicului
Independenţa justiţiei are mici şanse de reuşită atunci când puterea (inclusiv puterea de a face numiri) este concentrată în mâinile unei elite politice conducătoare, care se auto-desemnează în funcţie. Îngrijorarea tot mai mare faţă de tendinţa Executivului de a controla instituţii independente, în special din justiţie, îşi are originile la începutul anilor 1990. Potrivit rapoartelor OSCE (1998, 2000, 2001, 2003, 2004), sistemul de justiţie albanez şi-a îmbunătăţit cadrul legal şi infra structura, însă continuă să fie supus ingerinţelor altor ramuri ale guvernării, după cum o arată rapoartele American Bar Association1 ABA Ceeli, în care factorul „deciziilor judecătoreşti şi influenţei nepotrivite” a fost întotdeauna negativ (ABA Ceeli, 2001, 2004, 2006, 2008).
Au existat exemple clare ale presiunii exercitate de Executiv în anumite cazuri de corupţie mediatizate2. Problemele personale sau individuale sunt menţionate ca factori principali care favorizează corupţia. Ingerinţele din partea judecătorilor cu funcţii de conducere sau din partea oficialilor publici sunt rare şi apar atunci când în caz este implicat un politician. Raportul Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului în Albania conclu- zionează că în cursul anului 2009 guvernul a încercat să exercite un control mai mare asupra unor instituţii independente, precum puterea judecătorească, Parchetul General şi mass-media3. Raportul de monitorizare 57 al Open Society Institute a menţionat că „testul decisiv pentru situaţia statului de drept în Albania este soluţionarea a două procese îndreptate împotriva unor miniştri”.
Partidul Democrat a obţinut de asemenea majoritatea de facto în legislativ, iar proiectele sale iniţiale au fost considerate ca aflate în vigoare. Reţeaua de sprijin construită de Berisha a fost comparată cu un clan de unii
1 American Bar Association and Central and East European Law Initiative, Judicial Reform Index for Albania, vol. II, American Bar Association, Washington, 2001; American Bar Association and Central European and Eurasian Law Initiative,Judicial Reform Index for Albania, vol. II, American Bar Association Washington, 2004; American Bar Association, Judicial Reform Index for Albania, vol. I, 2001, American Bar Association, Washington and Central and East European Law Initiative; American Bar Association, Judicial Reform Index for Albania, vol. III, American Bar Association, Washington, 2006.
2 După cum explică un judecător de la Curtea de Apel în timpul unui interviu, Executivul a fost dintotdeauna interesat de controlul asupra justiţiei. Indiferent de cât de bune sunt legile, vor exista întotdeauna lacune pe care actorii politici vor încerca să le folosească pentru satisfacerea propriilor interese.
3 http://www.polalbania.com/politics/180-gov-interfered-in-gerdec-investigation.
cercetători, cu excepţia faptului că se baza pe legături politice şi legături bănuite cu mafia1. În timpul perioadei 1992-1997, presiunea asupra justiţiei şi abuzul asupra statului de drept au devenit o practică frecventă, care a permis ca lacunele şi discrepanţele din legislaţia existentă să fie umplute şi rezolvate în funcţie de interesele personale.
După alegerile din 1998, puterea a ajuns în mâinile Partidului Socialist. Noul prim-ministru de stânga, Nano, a elaborat o întreagă teorie despre anga- jarea bazată pe competenţe în aparatul administrativ, pe care a numit-o „cam- pania meritocraţiei”. Cu toate acestea, chiar de la început, au apărut semne că se intenţiona distrugerea puterii precedente. În centrul bătăliei s-a aflat justiţia, un detaliu surprinzător pentru un partid care a ajuns la putere după conflictele din 1997, sub o ploaie de acuzaţii, ca fiind folosit politic de către opoziţie şi avocaţii din regimul comunist, militanţi ai Partidului Socialist. Pentru Consiliul Superior al Justiţiei a fost propusă o formulă destul de populară, care le-a permis militanţilor socialişti să domine, lăsându-l doar cu cinci judecători, în timp ce restul poziţiilor au fost ocupate cu jurişti ai noii administraţii. Legea privind Consiliul Superior al Justiţiei şi procedura de numire au fost schimbate prin amendamente, datorită majorităţii absolute pe care Partidul Socialist o deţinea în Adunarea Naţională. Anterior, 70 la sută dintre membri erau numiţi de Colegiul Avocaţilor şi Procurorilor, prin vot secret. În urma modificărilor, proporţia de numiri din partea colegiului a fost diminuată la 38 la sută. Acest amendament i-a permis Parlamentului dominat de socialişti să aleagă 62 la sută dintre membri. Preşedintele Curţii Supreme a respins categoric legea şi a încercat să o combată public, însă, fiind slab şi nebucurându-se de credibilitate, acesta nu a fost sprijinit de opinia publică. Situaţia a devenit paradoxală; o serie de avocaţi care apăraseră inculpaţi în procese penale în faţa judecătorilor de la curţile de primă instanţă şi de la curţile de apel au devenit membri de vază ai puterii judecătoreşti şi au început să se răzbune pe judecători. Opoziţia foştilor avocaţi numiţi judecători după 1992 a devenit punctul central al războiului2.
Încrederea publică
Domeniul justiţiei este relativ slab şi ocupă poziţii fruntaşe în sondajele privind corupţia, continuând să fie perceput drept unul dintre cele mai corupte segmente ale societăţii3. În cadrul opiniei publice, percepţia conform căreia curţile albaneze sunt foarte corupte este larg răspândită. OSCE a menţionat
1 B. Fowkes, The Post-Communist Era: Change and Continuity in Eastern Europe, St Martin Press, New York, 1999, p. 74.
2 M. Baze, op. cit., p. 10.
3 M. D. Agrast, J. C. Botero şi A. Ponce, „The World Justice Project”, în Rule of Law
Index, USA, 2011, p. 32.
corupţia drept principalul obstacol în calea unui sistem juridic eficient1. Potrivit rapoartelor Transparency International, curţile s-au dovedit a fi cele mai corupte domenii ale sectorului public. În justiţie, corupţia a îmbrăcat multe forme şi a fost stratificată, acoperind toate aspectele actului de justiţie.
Oamenii ştiu foarte bine cum funcţionează favorurile şi traficul de influenţă, chiar dacă refuză să recunoască public acest lucru2. Reţelele de clasă şi de rudenie rămân factori decisivi pentru a înţelege felul în care funcţionează corupţia3. În contextul albanez, corupţia este interpretată ca o formă de schimb şi ca o parte a legăturii dintre cetăţeni şi stat. Una dintre principalele provocări legate de combaterea corupţiei ţine de felul în care publicul percepe corupţia. În Albania, o ţară în care corupţia este endemică, în care populaţia priveşte guvernul cu dispreţ, în care liderii administraţiei sunt cunoscuţi pentru impli- carea în acte grave de corupţie şi în care contactele şi nu conţinutul determină rezultatele unor acţiuni, cetăţenii consideră că orice decizie nefavorabilă este produsul corupţiei.
Instanţele albaneze sunt acuzate în mod constant de corupţie, urmată de numărul mare şi de complexitatea etapelor procedurale şi de lipsa de transpa-
renţă procedurală. În 2006, instanţele erau menţionate în continuare drept instituţiile din sectorul public cu gradul cel mai scăzut de transparenţă. Însă, de cealaltă parte, judecătorii s-au plâns că, în ce îi privea, percepţia publică era exagerată4. Cu toate acestea, 53 dintre judecători au văzut în corupţie o problemă serioasă a sistemului5. Perspectiva este de aşa natură, încât partea care pierde într-un proces îşi motivează înfrângerea prin faptul că partea adversă a mituit judecătorul6. Chiar şi în cazurile în care hotărârile judecătoreşti sunt destul de previzibile, partea care pierde acceptă rareori rezultatul final drept unul corect. Acest fenomen a fost observat de mulţi alţi judecători intervievaţi. Nimeni nu acceptă cu uşurinţă că a pierdut ca urmare a unei hotărâri
1 Raportul OSCE a criticat instanţele albaneze din cauza corupţiei. Daily, BBC Monitoring International Report, 16 februarie 2005.
2 D. Haller şi C. Shore (ed.), Corruption: Anthropological Perspectives, Pluto Press, Londra Ann Arbor Mi., 2005, p. 12.
3 Ibid., p. 21.
4 „Mi-e ruşine să spun că sunt judecător. Ştiu deja ce vor crede şi ce vor spune oamenii. Alţi doi judecători au declarat: Da, sunt judecător, dar stau tot în chirie după zece aniîn funcţie şi nu-mi pot permite decât o maşină Fiat. Nu suntem toţi corupţi. Într-adevăr, am colegi care au maşini de lux şi vile, însă nu este şi cazul meu. Deseori, evit să spun că sunt judecător, a mărturisit un alt judecător. Nu e deloc plăcut când oamenii cred despre tine că eşti corupt”.
5 American Bar Association, Judicial Reform Indexfor Albania, vol. III, American Bar Association, Washington, 2006, p. 44.
6 Interviu cu un judecător de la o curte de primă instanţă, secţia penală, aprilie 2011.
judecătoreşti1. Justiţia este menţionată ca unul dintre principalele obstacole aflate în calea dezvoltării afacerilor în Albania şi, din 2002, numărul firmelor care au încredere că justiţia este imparţială şi transparentă a scăzut constant.
Avocaţii sunt deseori menţionaţi ca intermediari în procesul de mituire a judecătorilor. Se presupune că aceştia cer bani de la client pentru a mitui judecătorul, aşa cum se arată în mai multe rapoarte ABA Ceeli2 (2004, 2006). Această interacţiune dintre avocaţi şi judecători este menţionată deseori ca factor determinant în corupţie. 41 % dintre judecători au recunoscut că una din părţile implicate în procese a încercat să îi mituiască, în timp ce 55 % dintre ei au admis că au fost abordaţi de avocaţi care au încercat să îi facă să îşi schimbe opinia în anumite cazuri.
În 1997, un scandal cunoscut sub numele de „revolta loteriei” a izbucnit din cauza eşecului unei înşelăciuni prin intermediul schemei Ponzi3. Revoltele din majoritatea regiunilor albaneze şi refuzul guvernului de a demisiona au avut un impact profund asupra încrederii în instituţii.
Potrivit raportului ABA Ceeli din 2001, principalele probleme care au stat la baza lipsei de răspundere şi transparenţă au fost absenţa măsurilor de aplicare a legilor şi consimţământul social în privinţa practicilor corupte4 (ABA Ceeli, 2001).
Concluzii
Într-o ţară cu o democraţie consolidată, există un cadru legislativ complet şi o constituţie care garantează independenţa justiţiei. Cu toate acestea, justiţia continuă să fie supusă unor influenţe considerabile şi neavenite.
Contextul juridic albanez ne arată cum garantarea mandatului, metoda de numire, garantarea salariilor şi forţa reţelelor informale din jurul sistemului de justiţie afectează independenţa justiţiei. Aceste instituţii informale s-au dezvoltat în paralel cu instituţiile de stat în ultimii douăzeci de ani. Astfel, toate conceptele introduse după 1990, cum ar fi separaţia puterilor, statul de drept,
1 Interviu cu un judecător de la o curte de primă instanţă, secţia civilă, aprilie 2011.
2 American Bar Association and Central European and Eurasian Law Initiative,Judicial Reform Index for Albania, Volume II, American Bar Association Washington, 2004; American Bar Association, Judicial Reform Index for Albania, vol. III, American Bar Association, Washington, 2006.
3 O schemă Ponzi se referă la un plan de investiţii fraudulos, în cadrul căruia investi- torii sunt plătiţi din propriile fonduri investite sau din fondurile investite de alţi investitori şi nu din profitul real făcut de persoana sau de organizaţia care gestionează fondul.
4 American Bar Association and Central and East European Law Initiative,Judicial Reform Index for Albania, Volume II, American Bar Association, Washington, 2001.
independenţa justiţiei etc., au fost transformate de alte concepte paralele, în mijlocul cărora actorii interni au găsit un loc pentru a acţiona în conformitate cu contextul şi interesele lor personale. Oficialii care au avut pârghii de control asupra justiţiei în trecut erau deja obişnuiţi să exercite presiuni asupra juridicului şi nu au vrut să renunţe la această putere. Dovezile privind presiunea politicului sunt sprijinite de numărul disproporţionat de hotărâri judecătoreşti care au favorizat ramura executivă sau întreprinderi locale puternice, cu legături politice sau financiare la nivelul guvernului.
În baza analizei deciziilor luate de instanţe în ultimii douăzeci de ani, pot spune că judecătorii au rădăcini adânci în cultura schimbului de favoruri. Numirile judecătorilor sunt afectate în foarte mare măsură de clientelism, în timp ce criteriile clare pentru promovare lipsesc.
Teuta Vodo 